Impozitele pe care românii le plătesc pentru casă și masină ar putea crește cu 50%, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus. Guvernul vrea astfel ca povara bugetară să treacă de la stat la cetățean, în condițiile în care majoritatea primăriilor au aplicat taxe și impozite minime.  Scade în schimb TVA-ul la achiziția unei locuințe.

Guvernul caută cu disperare resurse financiare care să permită majorările anunțate, în special pensiile și alocațiile, în condițiile respectării echilibrului bugetare și a indicatorilor  macroeconomici  negociați prin PNRR.

În acest condiții, la Ministerul Finanțelor se fac simulări privind efectul majorării cu 50% a cotelor pentru calculul impozitului pentru clădiri/terenuri, dar și pe autoturisme. Mai mult, una dintre variantele de lucru ar fi ca majorarea să fie mai mare la motoare cu o capacitate cilindrică de peste 2.000 cmc.

 

De asemenea, se analizează si varianta majorării suplimentare, chiar și cu 20%, a impozitului pentru a doua sau a treia proprietate. Toate simulările care se fac în aceste zile țin cont, pe de-o parte, de promisiunile privind majorarea pensiilor, alocațiilor și salariilor, iar pe de altă parte de necesitatea păstrării deficitului bugetar la 6,2% din Produsul Intern Brut, potrivit Realitatea Plus.

Articolul precedentVulnerabilitate critică de tip zero-day afectează Log4j, o bibliotecă Java utilizată la scară largă
Articolul următorOctavian Jurma: „Școlile ar putea începe online după Sărbători, măcar o săptămână”. Cât de virulent se așteaptă să fie valul 5 și ce spune despre Omicron