Pompierii salvatori harghiteni au fost la datorie pentru gestionarea cu promptitudine a solicitărilor de sprijin primite din partea cetățenilor. Astfel, în ultimele 24 de ore, echipajele operative au acționat în 8 situații de urgență, 6 dintre acestea fiind pentru acordarea de prim ajutor celor 3 copii și 3 adulți aflați în dificultate.

În perioada de referință, pompierii au intervenit pentru stingerea a 2 incendii. Ieri dimineață, 5 decembrie a.c., un echipaj al Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița a fost alertat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un container de gunoi, în municipiul Toplița, strada Nicolae Bălcescu. Cauza probabilă a evenimentului, soldat cu arderea acestuia, a constituit-o depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile. Forțele de intervenție au lichidat incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la un șopron de lemne aflat în imediata apropiere.

În scopul preîntâmpinării producerii unor astfel de evenimente: Evacuați periodic cenușa într-un loc stabilit și amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, și numai după ce ați stins complet resturile de jar! 

În seara aceleiași zile, echipajele Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița și SVSU Gălăuțaș au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs din cauza unui coș de fum necurățat de funingine, la un bloc de locuințe din Gălăuțaș.

Pompierii au împiedicat propagarea incendiului la întregul acoperiș și au stins rapid incendiul, salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă. Nu au existat persoane rănite.

 Verificaţi coșurile de fum! Pe timp de noapte, incendiile sunt și mai periculoase pentru că sunt observate târziu și oamenii nu mai au timp să-și salveze bunurile, ci doar propria viață.

Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

 Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Articolul precedentAlertă la Ambasada Ucrainei din București – Plicuri suspecte, asemănătoare celor cu explozibil din Spania – SRI a ridicat probele
Articolul următorBobby Păunescu, despre scandalul de la B1 TV: „Habar nu aveam despre acest comunicat – lovește în interesele economice ale societății noastre”