Joi, 26 septembrie, în intervalul orar 16:00- 18:00, în zona Camerei de Conturi Harghita, situată în municipiul Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 14, va avea loc un exercițiu de intervenție la obiectiv.

Exercițiul combinat cu forțe în teren are ca scop antrenarea și dezvoltarea capacității de reacție, de interoperabilitate în sistem integrat a structurilor cu responsabilități în domeniu.
Se va urmării evaluarea modului de desfăşurare a tuturor activităţilor cuprinse în scenarii, din punct de vedere al organizării acestora, al etapelor parcurse de la luarea deciziilor, elaborarea documentelor necesare şi coordonarea forţelor din teren, până la modul de acţiune efectiv al forţelor de ordine participante, într-o situație cât mai aproape de realitate.

Alături de jandarmi vor participa la exercițiu și specialiști din cadrul instituțiilor partenere cu atribuții în domeniul ordinii publice și a prevenirii faptelor de natură penală respectiv, structuri din cadrul Serviciului Român de Informații, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al județului Harghita și Camera de Conturi Harghita.

Astfel, o parte din activităţile cuprinse în scenariu se vor desfăşura în spaţiul public, fără a afecta buna desfăşurare a activităţilor instituţionale sau cetăţeneşti şi fără a impune restricţii majore de circulaţie.

De asemenea, pentru informarea corectă a populației și pentru evitarea oricăror incidente, dorim să subliniem încă o dată CARACTERUL DE EXERCIȚIU al activităților ce se vor desfășura.

În situaţia în care locuitorii municipiului Miercurea Ciuc se vor afla în zona desfăşurării exerciţiilor, le adresăm respectuos rugămintea de a nu se alarma, de a-şi păstra calmul şi de a respecta indicaţiile forţelor de ordine.

Vă rugăm să considerați acest antrenament oportun și util în scopul creșterii siguranței și protecției cetățenilor.

Articolul precedentAccident grav la Corund
Articolul următorPoliţiştii au găsit la o firmă de prelucrare a lemnului din Remetea peste 70 mc de lemn fără acte