Forumul Civic din județele Covasna, Harghita și Mureș solicită Guvernului să sprijine comunitățile românești minoritare din cele trei județe, prin stoparea scăderii drastice a populației, identificarea unor soluții legislative pentru reprezentarea românilor din zonă în Parlament și în alte organisme centrale și finanțarea proiectelor cultural-identitare românești.

Reprezentanții Forumului au avut zilele trecute o întrevedere la Palatul Victoria cu premierul Ludovic Orban, în cadrul căreia i-au prezentat priorităţile comunităţilor româneşti din cele trei judeţe din domeniile cultură, învăţământ, mass-media, administraţie publică locală şi infrastructură, dar şi aspecte ce vizează îmbunătăţirea convieţuirii interetnice.

Aceștia au cerut sprijin pentru demararea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a clădirii Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe și a campusului liceal „Octavian Codru Tăslăuanu” din Toplița, dar și începerea lucrărilor de amenajare a Muzeului în aer liber din Voineşti-Covasna, ca secție în cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni; reluarea lucrărilor de construcție ale caselor de cultură din Covasna și Întorsura Buzăului, în vederea introducerea lor în circuitul public sau restaurarea, în regim de urgență, a bisericilor ortodoxe „Sf. Nicolae” din Brețcu, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Vârghiș, monumente istorice.

Totodată, în ceea ce privește infrastructura, delegația a solicitat urgentarea refacerii podului feroviar din localitatea Budila, distrus în urma calamităților din anul 2018, în vederea asigurării circulației trenurilor pe ruta Întorsura Buzăului – Hărman – Brașov; racordarea zonelor Întorsura Buzăului (Covasna) și Toplița (Harghita) la reţeaua naţională de gaz metan, întrucât, susțin aceștia, „cele două principale zone cu populaţie românească compactă sunt singurele neracordate la reţeaua naţională de gaz metan, deşi ele sunt cunoscute pentru temperaturile cele mai scăzute din ţară”.

Aceștia mai solicită sprijin în finalizarea lucrărilor de construcție a sediului Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Covasna, din Sfântu Gheorghe, demarate în urmă cu mai bine de 10 ani; asigurarea finanțării pentru construcția unei noi săli de sport la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, precum şi pentru întreţinerea şi reparaţiile curente necesare; finalizarea modernizării drumului judeţean DJ174A de la DN15 – Bilbor, respectiv asigurarea legăturii DJ174A cu judeţul Suceava; finalizarea reabilitării drumului județean Barcani (Sărămaș) – Valea Mare – Boroșneu Mare; asfaltarea DN13 Barcani – Zagon, care asigură o mai rapidă legătură a locuitorilor din sudul țării cu stațiunea Covasna și cu obiectivele turistice din zona Târgu Secuiesc (Stațiunea Balvanyos, lacul Sfânta Ana.

„Premierul Ludovic Orban a manifestat deschidere față de problemele ridicate și a arătat disponibilitate față de realizarea acestora. Domnului Prim-ministru i-a fost adresată invitația de a vizita județele Covasna, Harghita și Mureș, invitație pe care a acceptat-o cu plăcere”, au transmis reprezentanții Forumului într-un comunicat de presă.