Poliţiştii băcăuani au declanşat, vineri, o anchetă pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar şi monumentul din Cimitirul Internaţional Valea Uzului, în cazul căruia UDMR a cerut intervenţia premierului Dăncilă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că în funcţie de rezultatele anchetei se va da o soluţie legală prin unitatea de Parchet.

„Poliţiştii s-au autosezizat cu privire la imaginile apărute în spaţiul public legate de cimitirul internaţional Valea Uzului şi se fac cercetări la faţa locului pentru a se stabili situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultatele anchetei se va da o soluţie legală prin unitatea de Parchet. Se fac toate activităţile pe care le implică o astfel de cercetare penală, iar în funcţie de rezultat se va face şi încadrarea infracţiunii”, a spus Creţu.

Surse judiciare au declarat, vineri, pentru Mediafax că poliţiştii încearcă să identifice persoanele care joi au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale erorilor români şi monumentul de mari dimensiuni din Cimitirul Internaţional Valea Uzului.

Surse locale au declarat, de asemenea, că membrii comitetului maghiar de iniţiativă pentru reabilitatea mormintelor soldaţilor maghiari din Cimitirul Valea Uzului consideră acoperirea crucilor eroilor români ca „o provocare” de care se dezic, astfel că cimitirul a fost păzit în noaptea de joi spre vineri de zeci de persoane pentru a nu se mai înregistra incidente. Aceştia au şi scos sacii negri de plastic de pe crucile eroilor români.

„Crucile au fost acoperite cu saci în cursul după-amiezii de joi, de către două persoane, un bărbat şi o femeie, de naţionalitate maghiară. Acestea ar fi fost cele care s-au autointitulat ca făcând parte dintr-un grup de acţiune civică şi care au şi realizat fotografii cu crucile acoperite. Pe lângă faptul că au acoperit crucile, aceste persoane au amplasat şi două pancarte cu mesaje în limbile română şi maghiară cu textul <Pentru conservare până la rezolvarea situaţiei existente>”, au spus sursele citate.

Ceremonia de inaugurare în Cimitirul Internaţional Valea Uzului, din Dărmăneşti, judeţul Bacău a fost amânată, primarul susţinând că vrea să evite campania electorală. Ministerul Culturii susţinea, însă, că autorităţile nu aveau aviz.

Articolul precedentFOTO Elevii din Harghita s-au întrecut la un concurs organizat de pompieri
Articolul următorVIDEO Candidat la alegerile europarlamentare, agresat în faţa unui cimitir