O femeie de 38 de ani a decedat și alte două persoane, printre care și un copil de 4 ani, au fost rănite în urma unui eveniment rutier produs marți, în jurul orei 17:00, pe drumul național 12A care leagă localitățile Miercurea Ciuc de Comănești, în apropiere de Lunca de Sus.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu a transmis că accidentul s-a produs după ce încărcătura un autocamion s-a răsturnat peste un autoturism aflat într-o parcare, iar buștenii au căzut peste pasagera din dreapta, provocându-i răni incompatibile cu viața.

La locul accidentului au fost trimise 3 echipaje din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc cu o autospecială de descarcerare, o autospecială complexă de primă intervenție, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ

„Autoturismul a oprit în fața unui magazin, în afara părții carosabile, pe direcția de mers Miercurea-Ciuc – Comănești, iar la momentul în care victima, o femeie de 38 de ani, din comuna Lunca de Jos, s-a dat jos din mașină, din partea dreaptă, încărcătura (bușteni) camionului care venea din sens opus s-a desprins și a accidentat-o mortal. Au fost transportați la spital conducătorul auto, un bărbat de 20 de ani și un minor de 4 ani, care se aflau în autoturism”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, Gheorghe Filip.

El a mai precizat că șoferul camionului, un bărbat de 49 de ani din comuna Frumoasa, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.

Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili cauza exactă a producerii accidentului, cel mai probabil fiind vorba despre neasigurarea corespunzătoare a încărcăturii sau despre anumite probleme tehnice, având în vedere că puntea din spate a autocamionului este ruptă.

Traficul în zonă se desfășoară în continuare pe un fir alternativ iar Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov transmite că în zonă carosabilul este partial umed.

VIDEO 

Foto: DRDP Brașov

ImagineImagine