Echipa de futsal din Odorheiu Secuiesc merge încrezătoare la Timişoara şi vrea să obţină toate cele 3 puncte puse în joc. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc întâlneşte o echipă cu mari probleme financiare, care în ultima perioadă a pierdut mai mulţi jucători importanţi.

Informatica Timişoara se află pe locul 4 în clasamentul Ligii Naţionale de Futsal, însă faţă de turul campionatului a pierdut atât antrenorul cât şi cei mai importanţi jucători. Au fost aduşi în lot mai mulţi juniori, însă fără o mare experinţă.

Din lipsă de bani, în ultima etapă Informatica Timişoara nu a făcut deplasarea la Miercurea Ciuc pentru meciul Imperial Wet.

După 13 etape disputate Futsal Klub Odorheiu Secuiesc se află la jumătatea clasamentului, pe locul 6, cu 21 de puncte. În cazul unei victorii poate egala la puncte adversara din Timişoara.

Meciul dintre Informatica Timişoara şi Futsal Klub Odorheiu Secuiesc din etapa a 14-a se va disputa vineri 25 ianuarie de la ora 18.00. Meciul poate fi urmărit live şi pe canalele de Facebook și Youtube ale Futsal România.

Articolul precedentVIDEO + FOTO Unirea Principatelor a fost serbată la Topliţa
Articolul următorA vândut lemn fără acte de 500 de lei, şi a primit o amendă de 10 ori mai mare