Prof. Dr. Ing. Gheorghe Mărmureanu, personalitate marcantă în tabloul cercetării românești din domeniul seismologiei, a oferit mai multe detalii despre un „mare cutremur”, care ar urma să aibă loc, în România, în jurul anului 2040.

„Va fi un cutremur cu o magnitudine de peste 7, cu efecte puternice, însă acest lucru depinde de o multitudine de factori și parametri, precum: ora, anotimpul, locația, epicentrul, unde îi va prinde pe oameni, la serviciu, acasă, la școală etc. De exemplu, la cutremurul din 4 martie 1977, au căzut multe clădiri. Am văzut blocuri care s-au prăbușit, deși altele care erau în proximitate, mai rău construite, nu au căzut. Prin urmare, a depins și de direcția, poziția, cutremurului. Sunt o mulțime de factori cu privire la producerea cutremurelor. Nu este o chestiune de ghicit cum se va întâmpla exact„, a declarat Prof. Dr. Ing. Mărmureanu, într-un interviu acordat dcnews.ro.

Am scris numeroase cărți pe această temă, acolo am arătat în detaliu. De exemplu, a fost un cutremur în 1802, cel mai mare ca anvergură, dar nu a murit nimeni. S-a simțit de la Moscova până la Cairo. Este adevărat că au căzut foarte multe biserici și clădiri. Și, din aceste motive, vă spun că lucrurile sunt foarte relative„, a explicat Mărmureanu.

Articolul precedentCrește numărul copiilor infectați cu COVID, internați în spitale. Simptomele pot fi CONFUNDATE extrem de ușor
Articolul următorPericolul uriaș al tehnologiei 5G