A fost haos pe șosele în mai multe județe. Câțiva centimetri de zăpadă au fost suficienți ca să apară și primele accidente. Cele mai mari probleme au fost în Maramureș, Bistrița și Harghita. 

În Maramureș a nins întâi pe crestele munților, iar apoi, treptat, zăpada s-a extins în mai multe zone. 

Mulți șoferi au fost prinși pe picior greșit, fără cauciucuri de iarnă. O mașină s-a răsturnat în apropierea podului Nistru, informează Realitatea Plus. Din fericire victima a reușit să iasă din mașină înainte de sosirea echipajului de prim-ajutor.

Iarna i-a luat pe nepregătite și pe șoferii din alte județe.  Și în Bistrița traficul a fost îngreunat din cauza stratului de zăpadă.

Prima zăpadă a dat peste cap și circulația din județul Botoșani, unde mai multe mașini au derapat în afara șoselei. 

https://www.facebook.com/portalul.realitatea.net/videos/553264082131316/?t=9

La această oră ninge în județele Caraș-Severin, Maramureș, Brașov, Covasna și Suceava.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță că mai multe sectoare de drumuri sunt acoperite, marți dimineața, cu zăpadă, iar în timpul nopții de luni spre marți au fost împrăștiate pe șoselele din zonă aproape 800 de tone de material antiderapant.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, DN 7C, între kilometrii 130 și 140, Bâlea Cascadă și Cârțișoara, este acoperit cu un strat de zăpadă de 1-3 centimetri. Carosabilul de pe celelalte drumuri din județele Brașov, Mureș, Sibiu, Harghita și Covasna este umed.

Articolul precedentLocuitorii din Miercurea Ciuc, avertizați prin Ro-Alert de prezența unui urs
Articolul următorElevii români, pierduți în școală. 44% sunt analfabeți funcțional