Astăzi au început semifinalele Erste Liga la hochei pe gheață. În această fază a competiției, Corona Brașov întâlnește pe ACSH Gheorgheni.

Brașoveni au susținut meciul 1, în această seară, la Gheorgheni. Deși au condus aproape tot meciul cu 1-0, și au avut în Patrick Polc un portar într-o formă de zile mari, cu parade de senzație, brașovenii au fost nevoiți să se recunoască învinși în prelungiri, scor 1-2. Corona a deschis scorul în minutul 35 prin Gajdo Balasz (Connor Sills/ Kevin Domingue) și a reușit să păstreze avantajul până în minutul 58! Finalul a aparținut gazdelor, care după ce au egalat au câștigat și prelungirile. Mâine urmează al doilea meci în deplasare pentru Corona, iar în 9 și 10 martie, fanii brașoveni vor încuraja echipa Brașovului la Patinoarul Olimpic din cartierul Tractorul. În primul meci din cealaltă semifinală, Ferencvaros a învins, cu 1-0, în deplasare, pe Budapest Akademia.

Foto: Corona Brașov

Articolul precedentSe modifică zonele de SECETĂ din România! Avertismentul ANM: criza alimentară s-ar putea adânci
Articolul următorMinistrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 43 de noi contracte de finanţare prin PNRR