24 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 48 ore,  la nivel judeţean. Echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină la 23 de cazuri SMURD (misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență). Paramedicii au asistat 18 persoane adulte şi 5 copii. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a zece diverse afecţiuni medicale, iar treisprezece intervenţii au fost în cazul unor traumatisme, asistate de echipajele SMURD. Salvatorii harghiteni au acționat și la o intervenție de deblocare/salvare persoană.

Astfel, miercuri, 7 iunie, în jurul orei 17:45, prin dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita, a fost solicitată intervenţia în cazul unei femei, în vârstă de 74 ani, blocată într-un apartament, situat pe starda Piața Libertății, din municipiul Miercurea Ciuc. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD. După deblocarea uşii de intrare în apartament, echipajele de intervenţie au găsit proprietara, căzută în cadă, conștientă.

            În perioada de referință, au fost transmise 14  mesaje prin sistemul RO-ALERT, pentru asigurarea măsurilor specifice de autoprotecție şi avertizarea populației privind prezența urșilor, în localitățile: Văeșag (2), Bălan (2), Avrămești (2), Toplița (4), Sândominic (2), Joseni (2).

          Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Articolul precedentRomânia RATEAZĂ încă o șansă de aderare la spațiul Schengen – Reuniunea Consiliului JAI, fără țara noastră
Articolul următorSituația școlară anuală a elevilor poate fi încheiată fără validarea consiliului profesoral – ORDIN