Președintele a luat, încă o dată, o decizie controversată. A pleacat în Statele Unite, la adunarea Generală a ONU, tot cu avionul de superlux.

În America, şeful statului va participa la Adunarea Generală a ONU. Pentru confortul pasagerilor, scaunele din acest avion pot fi convertite în trei paturi de o singură persoană și un pat dublu, scrie Bording Pass.

Iohannis participă marți, 24 septembrie – ora locală 09:00, 16:00, ora României- la segmentul de nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York.

Iar miercuri pe 25 septembrie – ora locală 12.30, 19.30, ora României, președintele va susține intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Cele 29 de deplasări oficiale pe care președintele României le-a avut în anul 2023, cu șapte mai multe decât în 2022, au însumat nu mai puțin de 90 de zboruri.

Cum a eșuat Iohannis să ajungă senator, deși va apela la Greblă

Fost viitor secretar general al NATO, fost viitor comisar european pentru Apărare, fost multe și nimic, după cum bine l-a caracterizat Adrian Năstase, Klaus Iohannis a mai încercat o lovitură, pe final de mandat, doar, doar se lipea ceva. Încălecarea PNL nu i-a ieșit, deși s-a străduit și a tras de toate sforile.

Nu numai că Marcel Ciolacu a jucat cartea care trebuie, dar chiar din tabăra liberală s-au ridicat voci împotriva șefului statului, Nicolae Ciucă fiind avertizat că riscă scindarea partidului dacă mai insistă cu favorurile făcute celui mai plimbat președinte din istoria postdecembristă a României.

Articolul precedentJOSEP BORRELL AVERTIZEAZĂ ASUPRA RISCULUI UNUI ”RĂZBOI TOTAL” ÎN ORIENTUL MIJLOCIU
Articolul următorCASELE DE PENSII AU ÎNCEPUT SĂ DISTRIBUIE DECIZIILE DE REVIZUIRE!