Israelul intră într-o noua etapă de relaxare a măsurilor de intrare în țară a anunţat că va renunţa la testarea obligatorie Covid-19 a călătorilor care sosesc pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv și automat la izolarea de 24 de ore până la primirea rezultatului. Începând cu data de 20 mai 2022, turiștii români vor putea călători în Israel doar în baza unui test PCR negativ prezentat înainte de a se îmbarca într-o cursă către această ţară.

Ministerul israelian al Sănătăţii a precizat că testarea pe Ben Gurion nu va mai fi solicitată din 20 mai. Ca argument pentru luarea acestei decizii, Ministerul a raportat o scădere în numărul zilnic de infectări, de la peste 6.000, la mai puţin de 2.000 în ultima lună. 

Începând de marţi, 10 mai 2022, străinii pot opta pentru realizarea unui test rapid antigen într-un interval de 24 de ore înainte de plecarea spre Israel sau a unui test PCR cu 72 de ore înainte de călătorie.

Până în acest moment, pe aeroportul Ben Gurion, toţi pasagerii care intră în țară, fie că sunt israelieni sau străini, sunt direcţionaţi către centre de testare PCR urmând a rămâne în izolare la hotel până la primirea rezultatului testului PCR. Începând din 20 mai această regulă va fi eliminată. În luna aprilie, prima lună de relaxare a restricțiilor, aproape 4.000 de români au călătorit în Țara Sfântă.

Pentru a fluidiza călătoriile în Israel și pentru a se asigura că turiștii sunt informați corect referitor la cerințele ce trebuie îndeplinite înaintea și în timpul călătoriei, Ministerul Turismului din Israel a creat și o pagină web dedicată condițiilor de călătorie în contextul COVID. Aceasta poate fi accesată pe acest link: https://israelsafe.com.

Sursa: Realitatea Travel

Articolul precedent4 spectacole ale Operei Maghiare din Cluj-Napoca, la Miercurea-Ciuc
Articolul următorRazboi în Ucraina – Ziua 79 – Azovstal, sub asediu – peste 500 de răniți. Armata terorii atacă și în Odesa mai multe ținte civile