Perioada de autorecenzare s-a încheiat pe 27 mai, fiind în curs de validare chestionarele completate online. Din datele oferite până în prezent, județul Harghita se situează în rândul județelor fruntașe cu un procent de 65,2% chestionare prelucrate și validate, fapt care se datorează unei mobilizări exemplare dar și bunei cooperări, ceea ce a fost punctat în cadrul unei conferințe de presă, ieri, 30 mai, de Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, Korodi Attila, primarul municipiului Miercurea Ciuc și Birtalan Sándor, primarul comunei Sânmartin.

Borboly Csaba le-a mulțumit locuitorilor din județul Harghita pentru interesul arătat în completarea chestionarului de autorecenzare, rezultatele fiind peste așteptări.  Totodată el a mulțumit personalului  Consiliului Județean Harghita, Direcției Județene de Statistică Harghita și tuturor celor care s-au implicat și care au condus la reușita acestei etape din Recensământul populației și locuințelor.  În regiunea Ciuc, Sânmartin a obținut cel mai bun rezultat cu un procent de 93,6% chestionare completate, în timp ce la nivelul județului procentul a fost de 73,4%.

Potrivit lui Korodi Attila, primarul municipiului Miercurea Ciuc, mobilizarea exemplară din județul Harghita este un semnal că locuitorii comunității au înțeles importanța procesului și a colaborării.

Birtalan Sándor, primarul comunei Sânmartin a mulțumit personalului primăriei care în ultimele două luni a sprijinit populația în completarea chestionarului, fiind implicați și tinerii  în a ajuta persoanele vârstnice.

Locuitorii județului Harghita au dovedit din nou că sunt o comunitate, a conchis Borboly Csaba.

  • informații furnizate de Biroul de Presă al Consiliului Județean Harghita
Articolul precedentMisiunile pompierilor harghiteni din ultimele zile
Articolul următorREALITATEA PLUS, la un pas de trecerea la HD