Ziar de Harghita a tras semnale, constant, asupra modului deficitar și, poate, arbitrar în care sunt conduse unele instituții din Harghita de oameni numiți și susținuți politic de UDMR, de multe ori chiar împotriva intereselor maghiarilor, al propriilor votanți. Spuneam deseori că oamenii UDMR se comportă de parcă instituțiile au fost privatizate și luate pe nume propriu, fără a ține cont de specificul lor,dar mai ales de lege.

Iată că realitatea ne confirmă, din nou, cu un exemplu în care se demonstrează cum oamenii UDMR împiedică elevii de etnie maghiară să urmeze cursurile unei școli pentru a-și putea asigura un viitor propriu, situația scandaloasă fiind în curs de a produce efecte publice.

La Gheorgheni, un grup de elevi și părinți ai elevilor absolvenți de școală profesională de 3 ani, au solicitat continuarea studiilor la ciclul superior al liceului, în clasa a-XI-a, în anul școlar 2022/2023. Nu este singura solicitare, chiar conducerea școlii cerând același lucru Inspectoratului Școlar Județean Harghita în cursul lunii martie a.c.

Deși cererea este semnată de peste 20 de elevi și părinți, șeful Inspectoratului Școlar Județean Harghita, Demeter Levente, decide să respingă solicitarea amintită, în ciuda evidenței și a legii care spun că statul este obligat să asigure educarea și instruirea elevilor,  mai mult, să asigure numărul de locuri în clasa a XI-a pentru fiecare specializare profesională în număr cel puțin egal cu numărul de elevi existent în clasa a X-a la aceeași specializare. Motivarea deciziei are în conținut niște aspecte destul de discutabile, unul dintre ele fiind total lipsit de susținere, ISJ apreciind că respinge cererea întrucât în ultimii ani la clasele respective au fost doar 10-13 absolvenți.

Materialul complet poate fi citit AICI

Articolul precedentLista locurilor de muncă vacante anunțate la AJOFM Harghita (29 august 2022)
Articolul următorPfizer a depus cererea de autorizare, în Europa, a vaccinului pentru noile variante Omicron