La data de 24.04.2019, în baza unor date și indicii obținute anterior prin activitățile specifice de cercetare și investigație desfășurate la nivelul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, a fost organizată o acțiune de profil, în zona bazinului Odorhei.

În această amplă activitate, realizată în cooperare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Brașov, au fost cuprinse mai multe controale, în urma cărora s-a constatat că un volum total de 29,9 mc cherestea, din care 18,3 mc de esență rășinoase și 11,6 mc de esență foioase a fost comercializată fără documente de proveniență.

Astfel, s-a procedat la confiscarea valorică a materialului lemnos respectiv, în valoare totală de 19.152,5 lei, precum și la aplicarea unei sancțiuni contravenționale, cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, potrivit prevederilor Legii 171/2010.

Articolul precedentAlte 3 localităţi din Harghita au rămas fără energie electrică. Aproape 1.000 de case nu au curent
Articolul următorMotociclist accidentat, la Odorheiu Secuiesc