Trei brigăzi de arbitri din România, conduse de Marian Barbu, Ovidiu Haţegan şi Radu Petrescu, vor oficia în prima etapă a noii ediţii a Ligii Naţiunilor, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Marian Barbu va conduce la centru meciul dintre Irlanda de Nord şi Luxemburg, el fiind ajutat de către arbitrii-asistenţi Vasile Florin Marinescu şi Mihai Ovidiu Artene. Cel de-al patrulea oficial va fi Rareş George Vidican, iar în camera VAR vor fi Sebastian Colţescu şi Iulian Dima. Partida, care contează pentru grupa a 3-a din League C, va avea loc joi, 5 septembrie, la Belfast, pe National Football Stadium at Windsor Park.

Jocul dintre Belarus şi Bulgaria i-a fost încredinţat lui Ovidiu Haţegan, care va fi ajutat la linii de Sebastian Gheorghe şi Alexandru Cerei, al patrulea oficial fiind Andrei Chivulete. Meciul Belarus – Bulgaria se va juca joi, 5 septembrie, pe ZTE Arena din Zalaegerszeg (Ungaria) şi va contra tot pentru grupa a 3-a din League C.

Vineri, 6 septembrie, va conduce meciul Slovenia – Austria, contând pentru grupa a 3-a din League B. La cele două linii vor fi arbitrii-asistenţi Radu Ghinguleac şi Mircea Grigoriu, iar Marcel Bîrsan va fi al patrulea oficial. Partida se va disputa la Ljubljana, pe Stadion Stozice.

AGERPRES

Articolul precedentCFR CĂLĂTORI: ÎNTÂRZIERI ÎN CIRCULAŢIA A DOUĂ TRENURI DIN CAUZA DEFECTĂRII UNUI MARFAR
Articolul următorTÂRGUL ICONARILOR ŞI AL MEŞTERILOR CRUCERI – SĂPTĂMÂNA VIITOARE, LA MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN