Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat în ce stadiu sunt discuțiile cu Comisia Europeană cu privire la pensiile românilor. 

Întrebat care este stadiul discuțiilor Marius Budăi, ministrul Muncii, a spus: 

„Vestea bună pentru actualii seniori ai României și pentru viitorii seniori ai României. Am avut discuții extrem de bune atât pe parcursul zilei de ieri, cât și pe parcursul zilei de astăzi. Am discutat inclusiv cu dl. comisar de muncă, am discutat cu tehnicul de la Comisia Europeană. Este foarte important că s-a apreciat că suntem cu amendamentele aprobate la Senat legea pensiilor speciale într-o direcție foarte bună și cu ce am propus până acum.

Au apreciat și am transmis mesajul viitorului premier al României, președintele PSD, Marcel Ciolacu, de determinare de a rezolva această problemă și de a nu pune în pericol, nici sub o formă, din cauza acestei reforme, atragerea de fonduri atât necesare pentru dezvoltare a României. Mai aveam câteva aspecte de rezolvat.

Am stabilit foarte clar că până luni vor mai primi un document de la noi care conțin aspectele tehnice discutate de noi astăzi, după care s-a agreat foarte clar, indiferent de oră de zi, de weekend lucrătoare nelucrătoare, vom avea atâtea video-call-uri și atâtea întâlniri până vom rezolva această problemă. Se renegociază această chestiune cu pensiile din PNRR, categoric da. 

Cu promisiunea noastră că, la fel cum în calitate de ministru al Muncii, am procedat până acum și probabil ăsta a fost atuul meu ca ministru, că până la reformele de până acum, că a fost vorba de pilonul doi de pensii, că a fost vorba de venitul minim de excluziune, nu am supus aprobării Parlamentului nimic până nu am agreat cu Comisia Europeană și important este de precizat că sunt extrem de deschiși la discuții pentru a rezolva aceste probleme.

Referitor la pensiile speciale am agreat anumite aspecte pe care să le îmbunătățim, anumite măsuri de tranziție pe care le putem lua pe viitor. Suntem cu temele făcute, mai avem câteva aspecte de îmbunătățit.”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi la o televiziune de știri.

 
 
Articolul precedentCare sunt cele cinci semne ale unui metabolism lent și cum îl poți accelera
Articolul următorCALENDARUL rotativei: schimbări radicale la Palatul Victoria. Mărul discordiei în Coaliție – Ministerul gata să arunce în aer alianța PSD-PNL-UDMR