Miercurea-Ciuc va găzdui etapa următoare a campionatului naţional de viteză în coastă, diviza II. Organizatorii vizează dezvoltarea concursului: prin colaborare intenţia este avansarea evenimentului în divizia I în anul următor. Harghita Hill Climb Challenge (Memorialul Ritner Béla) va avea loc în ziua de sâmbătă, 24 aprilie 2021, iar vineri se va organiza o expoziţie a maşinilor de concurs în centrul municipiului. Pe durata concursului drumul spre Harghita-Băi va fi închisă circulaţiei. |
Odată cu organizarea Memorialului Ritner Béla, Asociaţia AT Motorsport, Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc şi Consiliul Judeţean Harghita au depus temeliile sărbătorii motorsporturilor din Miercurea-Ciuc. Informaţiile importante aferente au fost transmise prin cadrul unei conferinţă de presă ţinută de primarul Korodi Attila, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita Borboly Csaba, preşedintele AT Motorsport Adrian Teslovan şi de László Róbert, directorul organizatoric. „Miercurea-Ciuc are concurenţi renumiţi la nivel naţional, şi putem exprima respectul faţă de ei cu găzduirea evenimentelor motorsportive de rang înalt. Mesajul nostru, al Primăriei este clar: suntem parteneri în iniţiativele de acest gen, şi suntem interesaţi împreună cu consiliul judeţean în îmbinarea evenimentelor sportive cu ofertele turistice. Scopul nostru este avansarea concursului în divizia I” – a declarat primarul Korodi Attila. „Acest eveniment este o oportunitate pentru judeţul Harghita şi atunci când am început renovarea drumului de la Harghita-Băi am luat în considerare şi evenimente de acest gen, ştiind că drumul respectiv poate fi o resursă pentru dezvoltarea turistică a zonei. Cooperăm cu municipalitatea deoarece consider că doar aşa putem contribui eficient la dezvoltarea şi promovarea sportului şi a turismului zonal” – a spus Borboly Csaba. Adrian Teslovan a subliniat: este un lucru fericit, că Miercurea-Ciuc va avea un rol important din nou pe harta motorsporturilor din România, şi este convins, că memorialul este un prim pas spre a crea tradiţie. A remarcat: etapa va fi transmisă în direct şi pe canalul LookSport. Informaţiile tehnice au fost prezentate de către László Róbert, directorul organizatoric. Ca o introducere, în ziua de vineri va avea loc o expoziţie a maşinilor de curse pe platoul Pieţii Libertăţii. Prezentarea maşinilor nu va fi o prezentare de echipe, dar maşinile concurenţilor locali şi ale piloţilor renumiţi vor fi o curiozitate. Expoziţia va avea loc între orele 17,00 şi 19,00. În ziua de sâmbătă traseul concursului – DJ 138A (între Pasul Tolvajos şi Harghita-Băi) va fi închisă circulaţiei între orele 9,00–13,00 şi 14,00–18,15. Vor concura 35 de piloţi, şi ca premieră natională, va fi şi un premiu în bani pentru concurentul cel mai rapid. Din cauza situaţiei pandemică pe de-a lungul traseului nu vor fi amenajaţi zone pentru spectatori, dar pe Pasul Tolvajos va fi marcată un teren, de unde spectatorii vor putea urmări concursul de pe un ecran LED – bineînţeles, având în vedere restricţiile anti-COVID. |