Ministerul de Interne ia măsuri pentru sărbătoarea Botezului Domnului! În toată țara vor fi organizate azi aproape 300 de manifestări religioase. Autoritățile estimează că aproximativ 250.000 de oameni vor participa la slujbe

Circa 3.500 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați pentru a asigura ordinea publică și, pentru prevenirea eventualelor incidente, aproximativ 200 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor fi prezenți în zonele aglomerate.

De asemenea, în cazul în care vremea va crea probleme, peste 5.000 de pompieri sunt pregătiți să intervină cu 3.300 de mijloace tehnice în zonele care se află sub avertizări meteorolgice de vreme rea.

Acestea se mențin și astăzi și vizează mare parte din teritoriul României, cu intensificări în zona Carpaților Meridionali, de Curbură și Occidentali. 

Informeaza www.realitatea.net

Articolul precedentUn val de aer polar a pătruns în România, iar temperaturile vor fi mai mici chiar și cu zece grade Celsius
Articolul următorSCHIMBĂRI majore la SMURD!