Ministrul de Externe Bodgan Aurescu spune că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin pentru că acesta a lansat mesaje rău voitoare la adresa țării noastre.
„Este vorba despre lansarea unor mesaje false și rău voitoare, motiv pentru care i-am răspuns adecvat. Ambasadorului Federației Ruse i s-a repetat poziția Romaniei de când s-a amplasat baza Deveselu. Anume că acest scut este defensiv, nu ofensiv, și nu este îndreptat împotriva Rusiei. Având în vedere gravitatea declarațiilor publice, a trebuie să corectăm ceea ce a spus oficialul rus. A luat notă de ce i-am menționat, mai departe nu cred că trebuie să comentăm”, a declarat Bogdan Aurescu în emisiunea „Controversat”.
Valery Kuzmin a transmis că Tezaurul României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial nu se află pe agenda discuțiilor Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale.
Cu ocazia convocării, Iulian Fota, secretarul de stat pentru afaceri strategice, i-a reiterat ambasadorului Kuzmin poziția României conform căreia scutul de la Deveselu are un caracter strict defensiv și nu este îndreptată împotriva Federației Ruse.
Sursa: Realitatea Din PNL