În cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi accentuat.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, două avertizări de caniculă.

Coduri galbene vizează mare parte a țării.

Potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi accentuat, iar nopţile vor fi tropicale.

Indice temperatură-umezeală ridicat

Luni, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi local în Dobrogea continentală, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, iar maximele se vor situa în general între 33 şi 35 de grade.

Local, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi.

Marţi, în Oltenia, Banat, sud-vestul Transilvaniei şi în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 32 şi 35 de grade şi local va fi caniculă.

Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând şi depăşind uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat, astfel că România se va afla sub influenţa unui nou val de căldură intens şi de lungă durată.

Imagine

Imagine

Vreme călduroasă în Capitală

La București, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic în creştere, astfel că indicele temperatură umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.

Marţi, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade.

Articolul precedentEURO 2024: Nicolae Stanciu: „Oricare dintre jucătorii ofensivi ai Ucrainei poate face diferenţa”
Articolul următorBAC 2024. Secretar de stat în Ministerul Educaţiei, despre măsurile de siguranță: „Riscul de fraudă este zero”