Pe data de 18 august, în jurul orei 23:20, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a fost sesizat de o localnică din Plăieţii de Jos despre faptul că fiica sa, în vârstă de 11 ani, a dispărut de la domiciliu.

La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă care, în urma primelor verificări efectuate, a stabilit că minora, în jurul orei 22:00, ar fi ieşit pentru scurt timp în curte, însă nu s-a mai întors în casă.

După 10 – 15 minute, mama acesteia a ieşit să o caute, atât în curte cât şi pe la vecini, iar aproximativ o oră mai târziu, văzând că fiica sa nu este de găsit, a sesizat Poliţia despre plecarea acesteia.

În acel moment au fost declanşate procedurile specifice în cazurile de copii dispăruţi, alarmarea efectivelor, informări, comunicări şi schimburi de date, inclusiv darea în urmărire la nivel naţional a minorei în cauză.

A urmat o noapte albă pentru poliţiştii angrenaţi în misiune, care au desfăşurat multiple activităţi de cercetare şi investigaţie, verificări, căutări şi scotociri, în încercarea ca toate pistele posibile să fie exploatate şi nicio variantă de lucru în cauză să nu rămână nedocumentată, primele ore putând fi hotărâtoare pentru succesul imediat al misiunii.

În dimineaţa următoare, în jurul orei 07:10, copila dispărută a fost găsită de poliţişti în zona denumită popular „Ajnad”, unde a vrut să se ascundă în gospodăria unei consătene, împreună cu un adolescent de 16 ani.

Din datele şi indiciile obţinute de poliţişti până la acest moment rezultă că, în cele câteva ore în care a fost plecată voluntar, minora nu a fost agresată fizic sau moral, aceasta fiind încredinţată de poliţişti mamei sale.

Articolul precedentAccident la Căpâlnița-Homorod
Articolul următorVIDEO Csaba Borboly invită harghitenii să taie buruienile de pe marginea drumului