La data de 28.06.2019 organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita s-au sesizat din oficiu cu privire la exploatarea şi comercializarea pietrei de andezit, fără permisul de exploatare și autorizațiile prevăzute de lege, necesare desfășurării acestei activități.

Din datele şi indiciile obţinute de poliţişti în anchetă până la acest moment rezultă că, din 2017 până în prezent, o societate comercială din judeţul Harghita, care are ca obiect de activitate tăierea, fasonarea și finisarea pietrei, ar fi exploatat și comercializat ilicit piatră de andezit, de pe un teren situat zona Bakta, pe raza comunei Joseni.

Având în vedere faptul că terenul în cauză se află într-o arie naturală protejată, Situl Natura 2000, societatea comercială respectivă nu putea şi nu poate să obțină permisul de exploatare și autorizațiile prevăzute de lege, necesare desfășurării în condiții legale a acestei activități.

În urma probatoriului administrat, au fost solicitate, obținute și puse în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora 5 persoane fizice și o persoană juridică au dobândit calitatea de inculpat în cauză.

Față de patru suspecți au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, după care pentru doi inculpați s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, iar pentru un inculpat s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Totodată, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii, constând în indisponibilizarea sau sechestrarea bunurilor imobile identificate (terenuri și clădiri), a bunurilor folosite la săvârșirea infracțiunilor (utilaje, respectiv un autocamion, un încărcător frontal, un tractor forestier şi un excavator), precum şi a unor bunuri rezultate din săvârșirea infracțiunilor (316 paleți de piatră de andezit, în valoare de 142.000 de lei).

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar de cercetare penală, în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale.

Articolul precedentArena Erőss Zsolt se închide pentru renovare
Articolul următorSe reabilitează Centrului de zi „Tulipán” din Miercurea Ciuc