În noaptea de luni spre marţi, o ursoaică cu trei pui a intrat şi în garajul primarului din Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, producând stricăciuni.

Primarul a declarat, pentru AGERPRES, că ursoaica a venit la zece metri de casă, după cum se vede pe imaginile camerelor de supraveghere, după care s-a dus la garaj, a spart uşa de termopan şi a căutat de mâncare.

„A fost şi în faţa casei, la zece metri de uşa de intrare, dar cred că s-a speriat de ceva şi s-a întors la garaj. A încercat să intre prin perete, adică a rupt până la cărămidă şi nu a putut, apoi a spart uşa de termopan, a intrat şi distrus tot ce a găsit: piper, boia, palincă, zarzavat. În garaj aveam provizii şi a încercat să deschidă şi congelatorul, a rupt clanţa, se văd urme pe el, dar nu a reuşit să deschidă (…) Trebuie să fac curat, a spart tot„, a spus Butyka Zsolt.

Acesta a precizat că nu a auzit zgomote produse de prezenţa ursoaicei în timpul nopţii, ci doar dimineaţă a văzut stricăciunile şi imaginile de pe camerele de supraveghere.

Potrivit lui Butyka Zsolt, se fac în continuare demersuri pentru relocarea ursoaicei, care a intrat până acum în aproximativ 35 de case, pensiuni sau localuri din Băile Tuşnad.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat, luni seara, că propunerea de ordonanţă de urgenţă ce vizează intervenţia imediată în cazul urşilor care vin în zonele locuite va fi discutată în coaliţia de guvernare şi a punctat că obligaţia ministerului este să apere cetăţenii.

Obligaţia noastră, nu doar rolul, obligaţia noastră, a ministerului, este să apărăm cetăţenii, în primul rând şi, din acest punct de vedere, este absolut necesară o intervenţie imediată, rapidă, promptă, în cazurile de pericol. Vom face această propunere la nivelul Guvernului, propunerea va fi discutată inclusiv în coaliţie. Am avut astăzi mai multe discuţii cu domnul viceprim-ministru Kelemen (Kelemen Hunor-nr), dânsul va susţine această discuţie în coaliţie şi mâine (marţi – n.red.), ne vom întâlni şi cu alte organizaţiile nonguvernamentale pentru a discuta această propunere„, a declarat Tanczos Barna în localitatea Sândominic, după discuţia avută pe această temă cu primarii din zonă şi cu reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi ai asociaţiilor fermierilor.

Ministrul Mediului a subliniat importanţa prevenţiei atacurilor, pe lângă intervenţia imediată, în cazul urşilor care vin în localităţi şi a ţinut să precizeze că în niciun caz nu va fi vorba de vânătoare de trofee, aşa cum se vehiculează.

AGERPRES

FOTO: Butyka Zsolt

Articolul precedentMinistrul Tanczos Barna despre problema urșilor: „Aproape că nu trece zi fără să auzim de victime omeneşti. Problema a luat amploare…”
Articolul următorVIDEO Weekend cu 18 apeluri pentru îndepărtarea urșilor, în Harghita