Reprezentanții brutăriei din Ditrău, județul Harghita, care în ultimele zile a fost în centrul scandalului cu tente xenofobe, după ce s-a aflat că acolo lucrează doi angajați din Sri Lanka, au depus luni plângere la Poliția municipiului Gheorgheni pentru amenințare, incitare la ură sau discriminare și tulburarea ordinii publice.

Potrivit IPJ Harghita, plângerea va fi atașată dosarului penal inițiat deja de polițiștii harghiteni care s-au autosesizat, in-rem, față de infracțiunea de incitare la ură sau discriminare.

„A fost înregistrată o plângere, trimisă prin avocat de reprezentanții unei societăți comerciale din comuna Ditrău, referitoare la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, incitare la ură sau discriminare, tulburarea ordinii publice, precum și la infracțiuni prevăzute de O.U.G. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. În cauză sunt efectuate verificări, activități specifice de cercetare și investigație, la finalizare urmând să fie propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni”, au transmis reprezentanții IPJ Harghita.

Între timp, patronii s-au răzgândit și vor să îi păstreze pe cei doi brutari din Sri Lanka, asta după ce au vrut, inițial, să îi mute din procesul de producție. Ei susțin că a fost vorba despre o „neînțelegere”, deoarece comunicatul a fost scris doar în maghiară, nu și în română. CNCD s-a autosesizat în acest caz.

ITM a amendat cu 10.000 de lei brutăria

Au fost comunicate primele rezultate ale controlului ITM de la Ditrău. Inspectorii de Muncă au constatat patru abateri, iar pentru una dintre acestea au dat o amendă de 10.000 de lei.

Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii, a precizat că încă nu a fost finalizat controlul, dar că abaterile descoperite până acum nu sunt grave.

Au fost făcute verificări în ceea ce privește relațiile de muncă, cât și în domeniul securității muncii.

„În urma controlului de luni au fost constatate patru încălcări ale legislației în vigoare, pentru care au fost dispuse măsuri tehnice de remediere. Pentru încălcările respective au fost dispuse trei avertismente și o amendă în valoare de 10.000 de lei, aceasta fiind aplicată pentru încălcări de electrosecuritate, respectiv împământarea unor echipamente fiind neconformă. Pentru evitarea unor pericole viitoare s-a dispus sistarea a trei echipamente până la remedierea problemelor”, a precizat secretarul de stat.

Acesta a adăugat că în legătură cu cei doi muncitori din Sri Lanka, pentru care locuitorii din Ditrău s-au scandalizat că sunt de culoare și că le ating pâinea pe care o consumă, potrivit informațiilor de ieri, nu au fost constatate probleme și au fost angajați în mod legal.

Articolul precedentAu vrut să îl ajute să scoată mașina din șanț… și au constatat că era băut bine
Articolul următorSe circulă în condiții de iarnă pe mai multe sectoare de drum din Harghita