Peste 330 de persoane bolnave de COVID-19 sunt internate în spitalele din Harghita, numărul pacienţilor fiind în creştere în fiecare zi, medicii făcând apel, în continuare, la vaccinare, pentru a scădea presiunea care există, în prezent, pe spitale.

Datele furnizate de Instituţia Prefectului arată că în spitalele din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Topliţa şi Gheorgheni se află internate 338 de persoane confirmate cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 152 de cazuri noi, cele mai multe de la începutul pandemiei.

Referentul de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, Kiss Edit, a declarat, pentru AGERPRES, că în prezent în unitatea sanitară sunt internaţi 141 de pacienţi COVID-19, în creştere cu 18 faţă de ziua precedentă, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate şi cinci decese în rândul celor confirmaţi pozitiv la SARS-CoV-2.

La fel ca şi în celelalte spitale din judeţ, toate locurile ATI sunt ocupate la SJU Miercurea Ciuc, iar printre cei 141 de pacienţi COVID se numără foarte multe cazuri severe şi critice.

Sursa citată a mai precizat că 88% dintre cei internaţi nu sunt vaccinaţi, mulţi pacienţi fiind în vârstă, cu comorbidităţi, dar printre bolnavii de COVID se numără şi persoane tinere, fără comorbidităţi.

Un copil, care prezintă o formă uşoară, este internat în secţia de pediatrie, alături de un aparţinător care este asimptomatic, iar în secţia de neonatologie este îngrijit un bebeluş, testat pozitiv după naştere, mama sa fiind, la rândul său, confirmată cu noul coronavirus, dar aflându-se, în prezent, la domiciliu.

Kiss Edit a subliniat faptul că personalul este epuizat, s-au făcut detaşări de medici, asistenţi sau registratori medicali din secţiile mai puţin aglomerate, pentru a da o mână de ajutor în secţiile care tratează bolnavi de COVID, iar în cazul în care se ocupă toate locurile pentru cei confirmaţi pozitiv, sunt în pregătire şi alte reorganizări, la nivelul spitalului.

„Este cea mai dificilă perioadă de când a început pandemia, avem cei mai mulţi pacienţi, în starea cea mai gravă şi înregistrăm decese multe, cum nu a fost în celelalte valuri, când erau decese sporadice. (…) Apelul în continuare este către vaccinare, faptul că 88% dintre pacienţii internaţi sunt nevaccinaţi spune aproape totul”, a conchis referentul de presă al SJU Miercurea Ciuc.

Şi la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, numărul pacienţilor COVID este ridicat, fiind internaţi 132 de bolnavi confirmaţi cu noul coronavirus.

De asemenea, în secţiile spitalului sunt tratate şi 143 de persoane cu afecţiuni non-COVID.

Purtătorul de cuvânt al spitalului din Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi, a precizat, pentru AGERPRES, că 98% dintre pacienţii COVID sunt în stare medie şi gravă, zece persoane fiind internate în secţia ATI.

La fel ca şi la spitalul din Miercurea Ciuc, procentul celor nevaccinaţi este foarte ridicat, din cei 132 de pacienţi, doar 18 fiind imunizaţi.

Zörgő Noémi a făcut, la rândul său, apel la vaccinare şi i-a îndemnat pe oameni ca la primele simptome să se testeze, să sune medicul de familie şi să rămână acasă, existând posibilitatea să vină şi la spital pentru o consultaţie de specialitate.

„Este o perioadă dificilă. Pe 15 octombrie 2021 avem 132 de persoane cu COVID şi aproape 150 pacienţi non-Covid. Anul trecut, pe 15 octombrie, când spitalul era spital suport COVID şi nu aveam pacienţi non-COVID, aveam 109 persoane internate cu COVID. Numărul este mult mai mare, presiunea e mult mai mare pe spital şi pe colegi. (…) Toată lumea, şi medicii şi asistenţii sunt epuizaţi, dar nu asta contează, contează pacientul şi eu cred că fac o treabă bună. Cerem încontinuu locuitorilor din Odorhei şi împrejurimi să ne ajute, cu vaccinarea, cu testarea, să rămână acasă de la primele simptome sau dacă cineva din familie este testat pozitiv”, a spus purtătorul de cuvânt al spitalului din Odorheiu Secuiesc.

La Spitalul din Topliţa, „situaţia e gravă”, aşa cum o cataloghează managerul interimar al unităţii, dr. Alexandra Ioniţă, în fiecare zi fiind făcute reorganizări, pentru suplimentarea numărului de paturi.

Sursa citată a precizat, pentru AGERPRES, că în spital sunt internaţi, în prezent, 31 de pacienţi cu COVID-19, dintre care trei sunt intubaţi. Din cei 31 de pacienţi COVID, doar doi sunt vaccinaţi, aceştia având multiple comorbidităţi şi fiind imunodeprimaţi, a explicat dr. Alexandra Ioniţă.

„Este destul de greu, astăzi (vineri – n.r.) am făcut din nou modificare de structură, prin care, practic, tot etajul I va deveni secţie COVID, pentru că nu mai sunt circuite funcţionale şi atunci pacienţii non-COVID vor fi internaţi pe etajul II, în chirurgie, indiferent ce patologie au. Deci, îi împărţim, mai nou, în COVID şi non-COVID, din cauza lipsei de locuri şi a numărului mare de pacienţi COVID care, practic, blochează spitalele, nu doar la noi, cum e în toată ţara”, a spus managerul interimar al spitalului.

Aceasta a subliniat că personalul medical, deşi obosit, „îşi face datoria”, urmând să se facă angajări temporare de asistente şi infirmiere, pentru a veni în ajutor, în această perioadă.

„Este cea mai grea perioadă de când a început pandemia. Am avut şi în martie compartiment COVID, dar ce este acum şi formele cu evoluţie gravă cum sunt acum nu au fost în primăvară, e mult mai agresiv virusul. Şi, cum ziceau şi la ştiri, este, practic, valul nevaccinaţilor”, a spus dr. Alexandra Ioniţă.

Aceasta a făcut, la rândul său, apel la vaccinare, pentru ca oamenii să fie protejaţi de formele severe ale bolii.

„Mesajul este să se vaccineze oamenii. Acum, toată lumea speră la anticorpii monoclonali, care-i tot inginerie genetică. Nu văd de ce ar fi mai bun decât vaccinarea, care îţi face anticorpii tăi. (…) Lumea trebuie să se vaccineze, nu e târziu, inclusiv o doză protejează, chiar dacă nu ţi-ai făcut schema de vaccinare completă, o doză administrată te protejează de forme severe”, a conchis managerul interimar al spitalului din Topliţa.

Numărul pacienţilor confirmaţi cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei, a ajuns, în Harghita, la 10.365, fiind înregistrate 575 de decese în rândul celor care au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

Rata de incidenţă în judeţul Harghita este, vineri, de 3,3 la mia de locuitori.

AGERPRES

Articolul precedentBilanț coronavirus 15 octombrie: 15.828 cazuri noi, 365 decese
Articolul următor66 de misiuni ale salvatorilor harghiteni, în ultimele 48 de ore