În urma administrării probatoriului, 4 dintre persoanele implicate au fost reținute și introduse în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.

Urmare la evenimentul privind altercația produsă în Municipiul Toplița la data de 29 ianuarie a.c., în care au fost implicate mai multe persoane, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita face următoarele precizări:

În urma documentării cauzei, prin administrarea probatoriului realizat până la acest moment, față de 4 persoane, despre care există date și indicii rezonabile privind participarea la săvârșirea unor fapte de natură penală, a fost luată măsura reținerii pentru următoarele 24 de ore, acestea fiind depuse în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, urmând să fie prezentate în fața magistraților, în vederea luării măsurilor legale.
Acestea sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
De asemenea, față de alte două persoane, implicate în eveniment, procurorul de caz desfășoară cercetări, potrivit competențelor, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni.

      

Articolul precedentVIDEO Se circulă, în continuare, în condiții de iarnă, pe drumurile din centrul țării
Articolul următorLa SJU Miercurea Ciuc a început să funcţioneze un centru de testare pentru pacienţii COVID-19