Un incendiu vegetație uscată a izbucnit, ieri după-amiază, în localitatea Subcetate.

Intervin 2 echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița și SVSU Subcetate. Din datele preliminare, ard cca 8-10 ha vegetație uscată și puieți din regenerare naturală. Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. La incendiul de la Subcetate s-au deplasat și SVSU: Sărmaș, Ditrău, Joseni, Remetea, Ciumani și Lăzarea. Totodată, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială complexă de primă intervenție și UTV se deplasează în sprijin la Subcetate; din cauza vântului puternic există pericol de propagare la pădurea din vecinătate.

UPDATE

Misiunea de lichidare a ultimelor focare la incendiul de vegetație uscată de la Subcetate, zona Mortonca, continuă și astăzi, fiind angrenați pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița, alături de SVSU Subcetate și salariați ai Ocolului Silvic Toplița, care au rămas în supraveghere noaptea trecută. Suprafața afectată este de aprox. 10 ha de vegetație uscată și puieți. La misiunea de ieri au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul subunităților de intervenție Toplița și Miercurea Ciuc, precum și 7 SVSU ale localităților din zonă: Gălăuțaș, Sărmaș, Subcetate, Remetea, Ditrău, Ciumani, Lăzarea, dar și cetățeni și lucrători de la Ocolul Silvic Toplița, care, cu efort susținut, au reușit limitarea propagării flăcărilor la pădurea masivă și plantația de molid, din apropiere.

 

Articolul precedentMisiuni și acțiuni întreprinse pentru prevenirea și gestionarea efectelor generate de caniculă, în ultimele 24 de ore
Articolul următor25 de intervenții ale pompierilor harghiteni, în weekend