Emisiile de metan provocate de bovine şi porci vor fi taxate în Danemarca, începând din anul 2030, cu aproximativ 40 de euro pentru fiecare tonă.

Danemarca va impune taxe pe emisiile de carbon ale vacilor și porcilor, în premieră mondială. Obiectivul acestei măsuri este de a ajuta țara să ajungă la neutralitatea acestor emisii în anul 2045.

Emisiile de metan provocate de bovine şi porci vor fi taxate în Danemarca, începând din anul 2030, cu 300 de coroane (40,2 euro) pentru fiecare tonă de echivalent de dioxid de carbon.

Ulterior, în anul 2035, nivelul taxei va creşte la 750 de coroane (aproximativ 100 de euro) pentru pentru fiecare tonă de echivalent de dioxid de carbon, conform unui acord convenit la sfârșitul lunii iunie între Guvern, o parte a opoziţiei şi reprezentanţii fermierilor, industriei şi sindicatelor din Danemarca. Textul urmează să fie aprobat de Parlament, care îl va examina după vacanţa de vară.

Părerile despre această măsură sunt împărțite

Pentru Christian Fromberg, specialist în agricultură la Greenpeace, acest text „oferă un motiv de speranţă în contextul în care multe ţări dau înapoi cu acţiunile lor în domeniul climatic”.

„Chiar dacă taxa pe carbon ar fi trebuit să fie mai mare şi introdusă mai devreme, reprezintă totuşi o etapă importantă”, a spus Christian Fromberg.

Pe de altă parte, pentru Asociaţia daneză pentru o agricultură sustenabilă, acordul este unul „inutil”. „Este o zi tristă pentru agricultură”, a estimat Asociaţia într-un comunicat de presă.

„Ca fermier, mă simt inconfortabil să iau parte la un experiment incert care ar putea ameninţa securitatea aprovizionării alimentare”, a spus preşedintele Asociaţiei, Peter Kiaer, reamintind că Noua Zeelandă a trebuit să anuleze o propunere asemănătoare din cauza protestelor fermierilor.

Pentru a reduce nota de plată a fermierilor danezi, planul autorităţilor de la Copenhaga prevede o deducere fiscală de 60%. Costul real pentru crescătorii de animale ar urma să fie de 120 de coroane (16 euro) pentru o tonă de echivalent de dioxid de carbon, urmând să crească la 300 de euro cinci ani mai târziu.

Cu toate acestea, calculele Ministerului danez al Economiei arată că, în urma introducerii acestei taxe, aproximativ 2.000 de locuri de muncă ar putea dispărea în sectorul creşterii animalelor până în anul 2035.

Veniturile generate de taxă vor fi reinvestite în tranziţia ecologică a sectorului agricol. Peste 60% din suprafaţa Danemarcei este alocată agriculturii.

În plus, lăsarea unui teren necultivat cu suprafața de 140.000 de hectare ar urma să permită majorarea stocării de carbon în sol, pentru a reduce concentraţia de gaze cu efect de seră în atmosferă.

Danemarca este unul din principalii exportatori de carne de porc din lume. Această țară înregistrează aproape o jumătate din exporturile agricole ale ţării, potrivit Consiliului danez pentru agricultură şi alimentaţie.

Articolul precedentCUTREMUR ÎN ROMÂNIA; MIERCURI DIMINEAȚA
Articolul următorEURO 2024: OLANDA ȘI ANGLIA SE CONFRUNTĂ PENTRU UN LOC ÎN FINALĂ