Duminică, 23 mai, începând cu ora 18:30, jandarmii harghiteni vor asigura ordinea publică la primul meci de fotbal cu spectatori de anul aceasta, dintre echipele A.F.K. Csikszereda Miercurea Ciuc și A.S.U. Politehnica Timișoara.
    
    Chiar dacă meciul este deschis publicului, facem un apel la suporteri și la cei care doresc să participe, să înțeleagă că acesta se va desfășura în condițiile legilor actuale și va presupune pe lângă ocuparea tribunelor doar în procent de 25% și respectarea tuturor prevederilor legale privind accesul spectatorilor la evenimentele sportive.
    Atât la intrarea pe stadion, pe timpul desfășurării partidei și la finalul acesteia participanții sunt obligați să respecte măsurile sanitare de protecție, recomandările stewarzilor și a jandarmilor prezenți în imediata apropiere a stadionului, la punctul de acces și în zona tribunelor.
    Jandarmii harghiteni îndeamnă suporterii, să-şi încurajeze civilizat preferații și echipele favorite, astfel încât în incinta şi în afara stadionului să existe un climat de ordine şi siguranță propice desfășurării competiției sportive. Totodată, îndemnăm spectatorii să nu folosească materiale pirotehnice care, în afara faptului că ar duce la aplicarea unor sancțiuni pecuniare și interzicerea accesului la competițiile sportive, acestea ar putea prejudicia și clubul.

Informații suplimentare :
    Pentru a permite accesul în stadion, organizatorul va lua măsuri pentru verificarea documentelor ce atestă vaccinarea sau testarea. 
    În conformitate cu legislația în vigoare,  competiția sportivă se va desfășura cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a stadionului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Articolul precedentRaport INSP. În ultima săptămână au fost confirmate 1.267 cazuri cu noile tulpini COVID-19
Articolul următor128.400 doze de vaccin Moderna ajung în România vineri