Astăzi, în vest şi în nord-vest temperaturile se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. Va fi caniculă şi disconfort termic, cu maxime ce se vor încadra între 31 şi 38 de grade. 

 

După amiaza și seara vor fi înnorări temporare, averse ce vor avea şi caracter torenţial, dar și descărcări electrice. Izolat va cădea grindină şi vor fi vijelii cu rafale ce pot atinge viteze de peste 70 km/h. În intervale scurte de timp în special la munte, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25…35 l/mp.

În București vremea va fi caniculară, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară, dar condiţiile pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului vor fi reduse.

 

La munte vremea caldă va persista, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. Cerul va prezenta înnorări accentuate, iar ziua pe arii restrânse vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii în masivele vestice şi sud-vestice. Izolat va fi grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi chiar și 50…60 l/mp mai ales în vestul Carpaţilor Meridionali.

La mare vremea va fi caldă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade în Vama Veche şi 30 de grade în Mamaia și Năvodari. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificare după-amiaza. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 24 şi 26 de grade, ceva mai ridicate în nordul litoralului, până la 28 de grade.

Articolul precedentSecetă în Italia – stare de urgență decretată în 5 regiuni
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Nu ajungeţi sfinţi vânând răul