Ministerul Finanţelor a publicat proiectul Ordonanței de Urgență privind facilităţile fiscale acordate celor care-și plătesc datoriile către bugetul de stat sau achită în avans taxele curente. Prin acest proiect, Ministerul Finanțelor estimează  că va încasa suplimentar aproximativ 9 miliarde de lei, din care se scade impactul bonificaţiei, evaluat la 1,1 miliarde de lei.

Documentul pus în transparență pe pagina Ministerului Finanțelor Publice propune, între altele, anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, administrate de ANAF, în anumite condiţii.

Anularea se face în baza unei cereri în care solicitantul de obligă să achitate datoriile până în 25 noiembrie.

”În acest sens, se adoptă anularea accesoriilor pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice”, propune Ministerul Finanţelor.

Se propun următoarele facilităţi fiscale:

A. Anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, administrate de ANAF, cu următoarele condiţii: – stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv; – stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; – depunerea tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; – depunerea, până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, a cererii de anulare a accesoriilor, sub sancţiunea decăderii.

B. Anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv, administrate de ANAF, cu următoarele condiţii: – declaraţia rectificativă să fie depusă începând cu data de 1 septembrie 2024 până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; – obligaţia individualizată în declaraţia rectificativă să fie stinsă până la aceeaşi dată; – stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; – depunerea tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024 ; – depunerea cererii de anulare a accesoriilor până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.

C. Anularea tuturor accesoriilor, aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv şi stinse până la această dată, cu următoarele condiţii: – obligaţiile bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, au fost stinse până la această dată; – stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; – depunerea tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; 8 – depunerea cererii de anulare a accesoriilor până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. Astfel, prin măsura propusă se permite anularea accesoriilor aferente unor obligaţii bugetare principale ce au fost stinse până la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă aceste accesorii sunt calculate prin acte administrativ fiscale comunicate de organul fiscal.

D. Anularea tuturor accesoriilor, aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadente anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a controlului fiscal, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, cu următoarele condiţii: – diferenţele de obligaţii bugetare principale să fie achitate în termenul de plată stabilit prin decizia de impunere; – cererea de anulare a accesoriilor să fie depusă în 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, sub sancţiunea decăderii.

ANULAREA UNOR OBLIGAŢII FISCALE PRINCIPALE ÎN CAZUL PERSOANELOR FIZICE

O altă facilitate fiscală prevede ca în cazul debitorilor, persoane fizice, inclusiv cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, să se acorde: – anularea unui procent de 50 % din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv; – anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv. Prin această măsură fiscală se are în vedere impulsionarea achitării voluntare de către contribuabili persoane fizice, a obligaţiilor fiscale cu o valoare nesemnificativă, ţinând cont de faptul că statul român trebuie să-şi axeze atenţia asupra celor care prezintă un risc fiscal ridicat de neplată din perspectivă bugetară. În acest context, la data de 31 iulie 2024, un număr de 705.432 contribuabili persoane fizice, înregistrează obligaţii fiscale principale restante sub plafonul de 5.000 lei, în cuantum de 0,6 mld. lei, din care 0,45 mld. lei reprezintă obligaţii fiscale principale, iar 0,15 mld. lei reprezintă obligaţii fiscale accesorii.

ACORDAEA BONIFICAŢIILOR FINANCIARE

O altă facilitate fiscală propusă vizează acordarea unei bonificaţii de 3% din impozitul pe profit anual şi din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz.

În cazul grupului fiscal, bonificaţia se aplică la impozitul pe profit anual declarat de persoana juridică responsabilă. Bonificaţia se acordă din oficiu de către organul fiscal central, prin emiterea unei decizii şi în situaţia respectării condiţiilor prevăzute de actul normativ. Sumele care fac obiectul bonificaţiei nu se restituie, ci se utilizează pentru compensarea cu obligaţiile fiscale ale contribuabilului în conformitate cu prevederile art. 167 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin excepţie, obligaţiile fiscale care fac obiectul bonificaţiei, pentru care se împlineşte termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea, se restituie potrivit art. 168 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, dacă acestea nu au fost compensate cu alte obligaţii bugetare. Bonificaţia nu se aplică în cazul în care la sfârşitul anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, contribuabilii datorează impozit minim pe cifra de afaceri, potrivit art. 181 din Legea 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Această măsură fiscală are în vedere faptul că obligaţia fiscală reprezentând impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, declarată anual, are un impact financiar semnificativ pentru contribuabili, din perspectiva lichidităţilor financiare pe care trebuie să le deţină în vederea respectării termenului legal de plată.

DOCUMENTELE INTEGRALE

Proiect Ordonanță de urgență pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative 
Nota de fundamentare 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentRALUCA TURCAN: „ANTICIPEZ O PERIOADĂ FOARTE TENSIONATĂ ÎNTRE PNL ȘI PSD”
Articolul următorFOTBAL: UNIVERSITATEA CLUJ A ÎNVINS DINAMO ŞI E PRIMA ÎN SUPERLIGĂ