Parlamentarii din comisiile de apărare vor da astăzi undă verde contractului prin care România va cumpăra 3 sisteme de drone Bayraktar, adică 18 aparate de zbor. Aceste drone și-au dovedit eficiența pe frontul din Ucraina, unde au distrus mai multe arme importante din dotarea armetei rusești. 

 

Contractul pentru cele 3 sisteme de drone se ridică la aproximativ 300 de milioane de dolari, potrivit notei care a fost transmisă Parlamentului. Ministerul Apărării Naționale trebuie să obțină aprobarea aleșilor înainte de a atribui contractul. Aceste drone fac parte din planul de înzestrare al României până în 2040. 

„Achiziția sistemelor de aeronave bară echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040. Astfel, prin această achiziție vor fi asigurate echipamente cu destinație militară și sisteme de armament în sprijinul unor categorii și comandamente de forțe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forțe flexibile, cu un spectru larg de capabilități specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supraviețuirea în câmpul tactic, o cunoaștere situațională extinsă și o putere de foc mărită”, se arată în documentul justificativ al solicitării.

 

Se are în vedere achiziția a 3 sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene cu capacități de lovire a țintelor, împreună cu un pachet de suport logistic inițial și echipamente specifice de instruire și antrenament.

”Sistemele UAS menționate sunt destinate structurilor din cadrul Forțelor Terestre care acționează în mediul operațional și asigură sprijin informativ în timp real, continuu sau pe durată îndelungată, concomitent cu posibilitatea angajării țintei, bară a pune în pericol integritatea fizică a personalului aeronavigant”, susține Ministerul Apărării.

Articolul precedentCutremur marți dimineață. În ce județe s-a resimțit?
Articolul următorMafia concediilor medicale – prima condamnare. Cum funcționa mașinăria de făcut bani din boli inventate