Mari sfinți sunt pomeniți, astăzi, în calendar. 

 

Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului

Greco-catolice
Sf. aep. Grigore din Nazianz; Sf. ep. m. Bretanion din Tomis

 

Romano-catolice
Convertirea Sf. Paul, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 25 ianuarie.

 

Sfântul Grigorie s-a născut în apropierea Naziansului, o cetate din Capadocia. Studiile le-a făcut în Cezareea Capadociei, unde l-a întâlnit pe Sfântul Vasile cel Mare, de care îl va lega o strânsă prietenie tot restul vieţii. Şi-a desăvârşit pregătirea intelectuală la şcoli din Cezareea Palestinei, Alexandria şi apoi la Atena.

În acel timp împărat la Constantinopol era Constanţiu (337-361), fiul împăratului Constantin cel Mare, şi împreună cu cei doi Mari Părinţi ai Bisericii, Sfântul Vasile şi Sfântul Grigorie, învăţa, la Atena, şi viitorul împărat Iulian Apostatul (361-363), cel care a încercat să readucă Imperiul Roman de la creştinism la păgânism, declanşând noi persecuţii împotriva creştinilor.

De aceea, de multe ori Sfântul Grigorie spunea: „O! cât de mare răutate hrăneşte pământul Romei şi al grecilor!”, pentru că vedea mai înainte ceea ce avea să se întâmple.

După anii de studiu de la Atena, Sfântul Grigorie s-a întors la Nazians.

 

A primit botezul creştin chiar din mâinile tatălui său, care era episcop. A fost botezat mult mai târziu pentru că în acele vremuri exista un obicei, ca pentru cei mai mulţi dintre creştini Botezul să fie amânat până la vârsta la care Mântuitorul Hristos s-a botezat în Iordan de către Sfântul Proroc şi Botezător Ioan, adică în jurul vârstei de 30 de ani.

Această practică a fost înlăturată de marii Părinţi ai Bisericii, între care s-a aflat chiar Sfântul Grigorie Teologul, alături de Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei.

Sfântul Grigorie Teologul a fost hirotonit preot, la insistenţele Sfântului Vasile cel Mare şi a fost hirotonit episcop de Sasima. A fost instalat în scaunul de episcop al Constantinopolului, la ceremonie fiind de faţă şi împăratul Teodosie (379-395). Întronizarea a fost confirmată de Sinodul al II-lea Ecumenic, din anul 381, care a avut loc la Constantinopol, Sfântul Grigorie fiind chemat să prezideze lucrările adunării bisericeşti. Contestat însă de anumiţi ierarhi, sosiţi mai târziu la lucrări, Sfântul Grigorie a renunţat la această funcţie clericală.

Sfântul Grigorie a primit numele de „Teologul” pentru marea sa pricepere în formularea clară şi fără echivoc a adevărurilor de credinţă, recunoscute ca atare la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451.

Ultimii ani de viaţă i-a petrecut în locurile natale, dedicându-se rugăciunii, studiului şi scrisului. În Capadocia a avut şi sfârşitul, fiind îngropat în cetatea Nazianz.

* Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului, originar din Capadocia, a fost unul dintre ucenicii Sfântului Vasile cel Mare. A ocupat scaunul Episcopiei Tomisului (Constanţa de azi), în jurul anului 360.

A dus o viaţă ascetică, apărând dreapta credinţă cu mult curaj, chiar în faţa împăratului Valens (364-378), care era adept al ereziei ariene. Aflat la Tomis, în 369, la întoarcerea dintr-o expediţie împotriva goţilor, Valens i-a cerut Sfântului Bretanion să treacă de partea arienilor. Sfântul Ierarh Bretanion a vorbit atunci împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile care au fost luate de Sfinţi Părinţi participanţi la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu putea să le încalce.

Apoi s-a retras cu credincioşii săi într-o altă biserică din Tomis, lăsând pe împărat singur. Valens a încercat să-l exileze, dar de teamă să nu se răscoale „sciţii” din Dacia Pontică a renunţat.

Sfântul Ierarh Bretanion a încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri mici şi bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului câteva aşezări monahale renumite, cu călugări cărturari şi teologi. Este posibil ca Sfântul Bretanion al Tomisului să fi înălţat bazilica de pe cripta cu moaştele celor patru martiri de la Niculiţel, ale cărei ruine împreună cu „martirionul” au fost descoperite în anul 1971.

Cu puţin înainte de anul 381, Sfântul Episcop Betranion şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu şi este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfânt.

Articolul precedentCriză Ucraina. Pentagon: SUA au plasat 8.500 de militari în stare de alertă
Articolul următorPrognoza meteo 25 ianuarie. Vreme severă – zonele lovite puternic de ninsori viscolite: temperaturi de -25 de grade!