Festivalul Mierii şi Târgul produselor tradiţionale în Miercurea Ciuc

file_9ed8721fd92fa2
Beneficiind de sprijinul Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România – filiala judeţului Harghita, împreună cu Ordinul Cavalerilor Mierii au organizat cea de a 8-a ediţie a Festivalului Mierii şi Târgul produselor tradiţionale în Miercurea Ciuc. În cadrul evenimentului în Piaţa Cetăţii a fost plantată şi o tufă de levănţică.
Festivalului Mierii a fost organizat în cadrul Zilelor Ţinutului Secuiesc, ediţia a X-a, în perioada de 11-12 octombrie. Pe parcursul celor două zile, au avut loc programe culinare şi culturale, precum şi o miniconferinţă profesională.În a doua zi, după primirea rangului de cavaler de unii membrii ai Ordinului şi sfinţirea mierii, primarul Ráduly Róbert Kálmán i-a salutat pe cavaleri pe Piaţa Cetăţii, şi şi-a exprimat mulţumirea faţă de iniţiatorii festivalului: ei sunt excelenţi nu numai în privinţa muncii lor, ci şi în privinţa serbării, din acest motiv Festivalul Mierii a devenit o tradiţie.Regina Mierii, doamna Szemerits Eszter a plantat o tufă de levănţică, simbolizând respectul faţă de albine şi de producătorii de miere.
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











