Legea pensiilor. Care sunt cele 3 variante propuse de ministrul Budăi. Scad pensiile?

Legea pensiilor. Care sunt cele 3 variante propuse de ministrul Budăi. Scad pensiile?
Ministrul Muncii a precizat că este exclus ca noua lege să ducă la scăderea pensiilor
Ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat, despre noua lege a pensiilor, că a lucrat cu cei din minister şi de la Casa de Pensii şi a înaintat coaliţiei trei variante de discuţii, iar până la finalul sesiunii parlamentare vor avea un draft.
Ministrul Muncii a precizat că este exclus ca noua lege să ducă la scăderea pensiilor şi a precizat că elementele de noutate vor viza în primul rând rezolvarea inechităţilor
Oficialul a precizat, despre noua lege a pensiilor, că ”deja prin colaborarea cu colegii din Casa de Pensii şi din Ministerul Muncii a înaintat coaliţiei trei variante de discuţii.
”Vom avea o discuţie şi în coaliţie şi voi înainta către Banca Mondială studiul de impact pentru ca apoi să continuăm discuţiile cu Comisia Europeană”, a precizat ministrul, arătând că până la finalul sesiunii parlamentare, în vară, vor avea un draft dar nu ştie dacă va trece în sesiunea asta, pentru că este jalon în cererea de plată numărul 3.
Despre o scădere a pensiilor, prin noua lege, ministrul a răspuns: Exclus! Budăi a arătat că ce va aduce nou legea pensiilor va fi ”în primul şi în primul rând rezolvarea inechităţilor, după care anumite perioade contributive care au fost cu sporuri nepermanente”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














