În 11 județe din România nicio unitate de învățământ nu se află în scenariul roșu.
În 11 județe din România nicio unitate de învățământ nu se află în scenariul roșu, a anunțat, duminică, ministrul Educației, Monica Anisie.
‘Este vorba de Harghita, Caraș-Severin, Hunedoara, Ialomița, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Covasna și Vaslui. În aceste județe activitățile didactice se vor desfășura în scenariul verde sau în scenariul galben’, a declarat Anisie.
Ea a precizat că, la nivel de țară, în acest moment sunt 12.423 de unități de învățământ care funcționează în scenariul verde, 4.915 unități în scenariul galben și 263 de unități în scenariul roșu.
Ministrul Educației a arătat că toată lumea a fost mobilizată în sistemul de educație și fiecare unitate de învățământ a fost verificată de către inspectori.