Actualitate· 3 min citire

Polițiștii vă spun ce măsuri urgente trebuie să luați dacă sunteți victime ale violenței în familie!

Polițiștii vă spun ce măsuri urgente trebuie să luați dacă sunteți victime ale violenței în familie!

Polițiștii vă spun ce măsuri urgente trebuie să luați dacă sunteți victime ale violenței în familie!

Realitatea de Harghita
Scris de Realitatea de Harghita Publicat: 13 ian. 2021, 11:35

Polițiștii pot emite ordine de protecție provizorii până la 5 zile

Dacă vă confruntați cu situația de a fi victime ale violenței în familie, Poliția vă recomandă ca atunci când izbucnește un episod cu violențe fizice să sunați imediat la 112, iar dacă vă aflați în imposibilitatea de a ajunge la telefon, să strigați ca să fiți auziți de vecini și cereți ajutor.

Trebuie să știți faptul că atunci când sunt reclamate acte de violență domestică, pentru verificarea acestora și în scopul obținerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, polițiștii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violență domestică au loc sau au avut loc în spațiile respective.

Dacă situațiile o impun, polițiștii pot emite ordine de protecție provizorii până la 5 zile, impunând agresorilor mai multe obligații sau interdicții:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

  • reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună;

  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

  • obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;

  • obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție în termen de 48 ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu.

Posibilii agresori trebuie să aibă în vedere faptul că, în exercitarea atribuțiilor de supraveghere a respectării ordinului de protecție, organele de poliție pun în aplicare măsuri de prevenire a nerespectării hotărârii, care pot consta în:

  • efectuarea de vizite inopinate la locuința persoanei vătămate,

  • apelarea telefonică de control a victimei/agresorului,

  • solicitarea unor informații din partea vecinilor, colegilor de la locul de muncă al victimei/agresorului, de la unitatea de învățământ frecventată de victimă/agresor sau din partea altor persoane care ar putea furniza informații relevante,

  • orice alte modalități specifice activității polițienești.

În cazul în care se constată sustragerea de la executarea ordinului de protecție, va fi sesizat organul de urmărire penală. Sesizarea poate fi făcută atât de către victime, cât și de către martori.

Conform prevederilor legale, dacă persoana protejată prin ordinul de protecție încalcă dispozițiile acestuia, ea va fi obligată la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea și punerea în executare a ordinului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate