Stadiul proiectelor incluse în PNRR, din municipiul Miercurea Ciuc

Stadiul proiectelor incluse în PNRR, din municipiul Miercurea Ciuc
Proiectul privind restricțiile de circulație pe timpul sărbătorilor de Rusalii a fost aprobat
În cadrul ședinței ordinare din luna mai a Consiliul Local al municipiului Miercurea Ciuc, primarul Korodi Attila a oferit un scurt rezumat despre stadiul proiectelor incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre hotărârile adoptate de către forul local se află decizii privind izolarea blocurilor de locuințe, extinderea unei străzi din municipiu, respectiv adoptarea unor restricții de circulație.
În deschiderea, ședinței primarul Korodi Attila a făcut o scurtă prezentare a proiectelor PNRR din Miercurea Ciuc. Edilul a vorbit despre faptul că a fost acordat un fond de 30 de mii de euro pentru promovarea Cetății „Mikó”. De asemenea, municipalitatea a lansat mai multe licitații privind izolarea unor clădiri din oraș: galeria „Nagy Imre”, primări, sediul de relații cu publicul (fosta clădire a Bancpost) și teatru „Csíki Játékszín”, pentru achiziționarea a zece autobuze electrice și a unor stații de încărcare pentru a deservi comunele învecinate și pentru pregătirea documentelor de planificare urbană și soluțiilor de oraș inteligent.
„Administrația centrală impune termene foarte scurte, astfel planificarea devine foarte dificilă și poate încuraja municipalitățile să depună cereri fără a pregăti temeinic materialul de bază. Pregătim o documentație completă și, prin urmare, ne așteptăm la o evaluare corectă”, a declarat primarul.
De asemenea, consiliul a modificat studiile pentru izolarea termică a trei blocuri de locuințe (aleea Avântului nr. 5, strada Patinoarului nr. 12 și 14).
Municipalitatea pregătește o etapă importantă privind construcția noii grădinițe. Se va construi un drum de acces către apartamentele ANL de pe strada Lunca Mare și vor fi create noi locuri de parcare. Locatarii și părinții copiilor care vor frecventa grădinița vor putea circula cu autovehiculele personale pe drumul existent între cele două blocuri și apoi vor putea să vireze la dreapta pentru a ieși pe drumul de acces cu sens unic care va avea o lungime de 40 de metri. Investiția are o valoarea estimată de 321 de mii de lei și va include construirea unui trotuar și extinderea rețelei de iluminat public. Se estimează că lucrările de construcție vor dura patru luni.
Proiectul privind restricțiile de circulație pe timpul sărbătorilor de Rusalii a fost de asemenea aprobat. Informații în legătură cu acest subiect, zilele următoare.
- informații furnizate de Biroul de presă a Primăriei municipiului Miercurea Ciuc
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News










_4f88515c25_a3b9209761.webp)
