TRAGEDIE PE MUNTE, ÎN PARCUL NAȚIONAL PIATRA CRAIULUI

TRAGEDIE PE MUNTE, ÎN PARCUL NAȚIONAL PIATRA CRAIULUI
Din păcate, a fost găsit doar trupul neînsuflețit al victimei
Potrivit Salvamont Zărnești, ieri, în jurul orei 13:30, a fost primit un apel prin care se anunța alunecarea și dispariția vizuală a unei persoane de sex feminin, în vârstă de 29 de ani, în versantul vestic din Parcul National Piatra Craiului.
În urma unui filmuleț primit ulterior de salvamontiști care surprindea zona în care se aflau cei trei turiști din grupul din care făcea parte și persoana în cauză, precum și a coordonatelor transmise,
salvatorii montani au realizat că este un caz aproape similar cu cel precedent — tot în Brâul de Mijloc (partea sudică), în condiții de iarna instalată și vizibilitate foarte redusă.
A fost o misiune extrem de dificilă, în care s-a plecat inițial cu o echipă de prim răspuns formată din cinci salvatori montani, având asupra lor echipament medical și tehnic complet, pregătiți pentru situația în care victima ar fi fost găsită în viață, a mai transmis sursa citată.
Ulterior, s-a constituit o a doua echipă de intervenție, formată din alți unsprezece membri ai Serviciului Public Local Salvamont Zărnești, precum și un dispecer, care a menținut permanent legătura atât cu echipele din teren, cât și cu instituțiile statului implicate în sistemul integrat de urgență.
Din păcate, a fost găsit doar trupul neînsuflețit al victimei, în zona La Grote, pe traseul La Lanțuri.
Căderea, estimată la aproximativ 250 de metri diferență de nivel, a provocat traumatisme severe, incompatibile cu viața. Acțiunea de extragere a victimei a fost una „clasică” pentru Piatra Craiului — dificilă, expusă și solicitantă — pe care am reușit să o încheiem în jurul orei 23:00.
Citește și:
- 09:13 - Românii vor dreptate pentru Călin Georgescu. Poporul anunță un nou protest pe 4 martie în fața ambasadei Franței din Capitală
- 08:02 - AUR propune reducerea TVA: Petrișor Peiu critică austeritatea care „împinge românii spre sărăcie”
- 22:49 - Sfidare fără margini din partea lui Bolojan. După ce a aprobat noi tăieri pentru milioane de români, s-a dus să petreacă la ziua omul lui Sebastian Ghiță – FOTO
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News
_0c65618e73.webp)

_a3e751f258.webp)







