Nereguli grave la stația de epurare din comuna Lupeni

Nereguli grave la stația de epurare din comuna Lupeni
Rezultatele analizelor au indicat depășiri ale valorilor maxime admise prin autorizația de mediu
Având în vedere numeroasele sesizări cu privire la nefuncționarea corectă a stației de epurare din comuna Lupeni, pentru rezolvarea problemei sesizate, comisariatul nostru a extins controlul și la operatorul economic din zonă care evacuează apele uzate tehnologice preepurate în sistemul de canalizare al comunei.
Rezultatul analizei probelor de apă uzată tehnologică preepurată, prelevate de către un laborator acreditat, a indicat depășiri ale valorilor maxime admise prin autorizația de mediu. Operatorul economic a fost sancționat pentru nerespectarea autorizației de mediu și urmează să solicităm emitentului autorizației de mediu emiterea notificării prealabile de suspendare a autorizației de mediu. În maxim 60 de zile de la primirea acesteia, operatorul economic trebuie să demonstreze că a luat măsurile necesare și funcționează cu respectarea autorizației de mediu, altfel autorizația de mediu se suspendă de către emitent pe o perioadă de maxim 6 luni.
Sursa: Realitatea de Harghita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News














