Președintele României, Klaus Iohannis, participă în perioada 16-17 mai, la Reykjavik (Islanda) la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei, desfășurat pe durata mandatului Președinției Islandei, informează Administrația Prezidențială.
Organizată sub motto-ul „Uniți în jurul valorilor noastre / Uniți pentru Europa”, cea de-a patra ediție a reuniunii la nivel înalt va sublinia rolul Consiliului Europei în actualul context geopolitic marcat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei – organizația responsabilă pentru democrație, drepturile omului și statul de drept fiind printre primele instituții internaționale care au reacționat printr-o acțiune concretă, respectiv prin excluderea Federației Ruse din rândul statelor membre.
Pentru România, participarea la Summitul de la Reykjavik are o semnificație aparte, întrucât în acest an se împlinesc 30 de ani de când țara noastră s-a alăturat ca stat membru cu drepturi depline al organizației de la Strasbourg, decizia privind aderarea României fiind luată la primul Summit al Consiliului Europei, din 1993.
În prima zi a Summitului, Președintele Klaus Iohannis va coprezida, alături de Prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel, masa rotundă cu tema „Protejarea democrației în vremuri de încercare – riscuri, reziliență și reangajare” și va participa la reuniunea de lucru „Uniți pentru Ucraina”, găzduită de Prim-ministrul Islandei, Katrín Jakobsdóttir.
În cursul dezbaterilor generale din cea de-a doua zi a Summitului, Președintele Klaus Iohannis va reitera angajamentul față de sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului și va reliefa rolul pe care Consiliul Europei l-a jucat, în cei 30 de ani de apartenență a României la organizația de la Strasbourg, la consolidarea unei democrații stabile și mature în țara noastră.
La finalul Summitului va fi adoptată Declarația de la Reykjavik, care reconfirmă rolul particular al Consiliului Europei în arhitectura multilaterală la nivel european și internațional.
Cu această ocazie va fi anunțată și înființarea Registrului Internațional al Daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, la care România va participa ca stat fondator.
Sursa: Realitatea Din PNL