Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au reţinut ieri, pentru 24 de ore, un bărbat din Harghita bănuit că a furat două telefoane mobile dintr-un magazin.

Ieri, în jurul orei 08.15, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Tîrgu Mureş au fost sesizaţi prin Apel 112, să se deplaseze la o societate comercială din Târgu Mureş, unde se reclamă un furt.

La faţa locului, aceştia au găsiit un tânăr, de 19 ani din judeţul Harghita, iar în urma cercetărilor a rezultat faptul că acesta ar fi intrat în incinta magazinului, de unde ar fi furat două telefoane mobile, pe care le-ar fi introdus în buzunarele de la haină.

Ulterior ar fi trecut de casele de marcat, fără a achita contravaloarea produselor, fiind reţinut de către agenţii de pază până la sosirea organelor de poliţie.

Prejudiciul cauzat este 1.338 lei, acesta fiind recuperat în totalitate.

La aceeaşi dată, faţă de tânăr, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.

Articolul precedentGimnastică pe cal, la Gheorgheni
Articolul următorAmplu exerciţiu de salvare, la Miercurea Ciuc