Încursul ultimelor 24 de ore, au fost înregistrate 8 solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență, tot atâtea persoane fiind asistate medical. 

Una dintre intervențiile relevante gestionate de salvatori în cursul zilei de ieri, a avut loc în comuna Dealu, sat Sâncrai, unde, în urma producerii unui accident rutier, conducătorul unui utilaj agricol a fost prins sub tractorul răsturnat pe partea carosabilă.

La sosirea echipajului de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, persoana era extrasă, echipajele SMURD și SAJ acordându-i îngrijiri medicale la fața locului. Victima, în vârstă de 32 de ani, a fost preluată și transportată la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde, din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse, și-a pierdut viața, din pricina leziunilor suferite.

În urma manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, nu au fost înregistrate situații deosebite care să impună intervenția colegilor noștri. Totuși, din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 4 localități: Sub Cetate, Izvoare, Vărșag și Cristuru Secuiesc, însumând un număr de peste 2.200 de consumatori nealimentați. Pentru remedierea defecțiunilor au acționat echipe ale furnizorului de electricitate.
Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru asigurarea măsurilor specifice de autoprotecție şi avertizarea populației privind prezența urșilor, în Mugeni, Băile Tușnad și Bălan.

Articolul precedentIa pastila SRS. Prostia lui Arafat
Articolul următorRaport CoVid-19, 29 iulie: 170 cazuri noi, un deces, 49 pacienți în ATI