La data de 09.04.2019, în jurul orei 21:00, Poliția Municipiului Gheorgheni a fost sesizată telefonic despre faptul că, o bătrână de 82 de ani, din comuna Ditrău, a fost transportată la Spitalul Municipal Gheorgheni, fiind victima unei agresiuni.

Din primele cercetări și investigaţii efectuate de polițiști rezultă că, în timp ce se afla la domiciliu, victima a fost lovită cu pumnul în zona capului și cu piciorul în zona gambei stângi, de către fiul ei, un bărbat în vârstă de 50 de ani.

În aceste condiţii poliţiştii desfăşoară activităţi specifice în vederea stabilirii oportunităţii emiterii unui ordin de protecţie provizoriu, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie”, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

Articolul precedentAltarul de la Şumuleu Ciuc, unde vine Papa Francisc, se renovează
Articolul următor S-a aprobat bugetul județului Harghita pe 2019. S-au dat bani pentru drumuri şi Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc