O harghiteancă de 28 de ani a reclamat dispariţia unui băieţel de 6 ani, seara târziu, după ce copilul a lipsit de acasă întreaga zi, fără ca mama să ştie unde se află.

La data de 12.05.2019, la ora 21:47, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a fost sesizat telefonic, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, despre dispariţia de la domiciliu a unui băieţel de 6 ani, din zona bazinului Ciucului.

În urma primelor verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că băieţelul în cauză a plecat de acasă în urmă cu aproximativ 12 ore, însă mama acestuia s-a alarmat doar la lăsarea întunericului.

Copilul a fost găsit de poliţişti la câteva minute de la sesizare, nevătămat, la locuinţa unei mătuşi, unde s-a aflat în tot acest interval de timp.

În acest context, atragem atenţia cu privire la obligaţia, morală şi legală deopotrivă, de a manifesta maximă atenţie faţă de copii, a căror supraveghere este esenţială pentru asigurarea unor condiţii optime de creştere, în siguranţă.

Articolul precedentBătrână de 70 de ani găsită băută la volan, la Toplița
Articolul următorCeartă între vecini în comuna Praid. Unul dintre oameni s-a ales cu parbrizul de la maşină spart