Jandarmii harghiteni au fost chemaţi, duminică noaptea, să alunge un urs care a intrat în gospodăria unei femei din satul Tărceşti, comuna Şimoneşti, şi a provocat stricăciuni, iar locuitorii din zonă au fost avertizaţi de pericol printr-un mesaj RO-ALERT.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, la faţa locului a fost trimis imediat un echipaj, dar oamenii legii nu au mai găsit animalul în incintă. Femeia sunase la 112 şi anunţase că ursul îi intrase în curte şi provocase pagube.

Echipajul de jandarmerie a rămas o perioadă în zonă pentru a se asigura că animalul nu revine.

Imediat după apelul la 112, locuitorii din comună au fost avertizaţi de existenţa pericolului printr-un mesaj RO-ALERT, iar în sprijinul jandarmilor a fost trimis şi un echipaj SMURD.

A fost pentru a patra oară în ultimele trei zile când jandarmii harghiteni au fost chemaţi să alunge urşi care vin în zonele locuite.

Celelalte trei cazuri au fost semnalate vineri seara la Lunca de Sus, unde un urs a venit în apropierea pistei de bob şi a fost alungat în pădure de jandarmi, în comuna Praid, unde s-a semnalat prezenţa ursului în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar oamenii legii nu au mai găsit animalul atunci când au ajuns la faţa locului, şi în comuna Zetea, unde un animal a venit să mănânce mere dintr-o livadă din satul Sub Cetate, sâmbătă seara, dar a plecat înainte să ajungă jandarmii chemaţi de oameni în ajutor.

Şi în aceste cazuri au fost trimise mesaje RO-ALERT, iar jandarmii au rămas în zonă pentru a se asigura că animalele nu revin, scrie Agerpres.

Articolul precedentAccident mortal la Cârța, în Harghita
Articolul următorExplozie la o pensiune din Harghita-Mădăraș