CSM Corona Braşov a devenit în premieră campioană naţională la volei masculin, luni seara, după ce a învins-o pe deţinătoarea titlului, CSM Arcada Galaţi, cu scorul de 3-1 (24-26, 25-21, 25-21, 25-19), pe teren propriu, în meciul al patrulea al finalei Diviziei A1.

Corona, echipă promovată anul trecut în Divizia A1, s-a impus cu 3-1 la general, încununând astfel un sezon istoric.

Pentru prima dată în istoria voleiului românesc, o nou-promovată câştigă titlul naţional în chiar primul său an pe prima scenă, conform Federaţiei Române de Volei, făcând acest lucru cu un antrenor debutant, Laurenţiu Lică.

Braşovenii au câştigat primul meci al finalei, cu 3-2, la Galaţi, apoi Arcada a învins cu 3-0. Corona a obţinut victorii în ambele partide de la Braşov, cu 3-0 (duminică) şi 3-1 (luni), cucerind titlul naţional.

Corona a pus, totodată, capăt unei serii de cinci titluri naţionale obţinute de Arcada Galaţi (2019, 2020, 2021, 2022, 2023).

Artizanul victoriei în meciul de luni a fost spaniolul Augusto Colito (25 de puncte), susţinut de Ştefan Lupu (10).

Cei mai buni de la Arcada au fost Aaro Nikula (12) şi Theo Fabricius Nery Lopes (10)

AGERPRES

Articolul precedentGala Premiilor Gopo 2024. Lista completă a câștigătorilor ediției 18 la Oscarurile românești
Articolul următorPrimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat