Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat marţi dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander De Croo, a anunţat, luni seara, cancelaria belgiană. Ucraina a intrat în ziua 825 a războiului.
Liderul ucrainean, care cere în prezent Occidentului să-şi sporească ajutorul militar pentru a face faţă războiului cu Rusia, urmează să se întâlnească apoi cu regele Philippe al Belgiei, a transmis Palatul Regal.
Deplasarea de câteva ore se va încheia la prânz pe aeroportul militar Melsbroek, lângă Bruxelles, unde Belgia este aşteptată să-şi reafirme angajamentul de a furniza Kievului avioane de luptă F-16, „dacă este posibil până la sfârşitul anului”.
Într-o primă fază, Ministerul Apărării belgian va ajuta la instruirea piloţilor şi tehnicienilor ucraineni pentru utilizarea acestor aeronave. Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească la Melsbroek cu unii dintre aceşti piloţi, instructori şi tehnicieni belgieni specializaţi în F-16, conform serviciilor lui De Croo.
Această vizită a preşedintelui ucrainean face parte dintr-un turneu care îl va duce în mai multe capitale europene. El a fost luni la Madrid şi, după Bruxelles, ar urma să se deplaseze la Lisabona pentru a se întâlni cu prim-ministrul Luis Montenegro şi cu preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa.
La Madrid, şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat un nou ajutor militar de un miliard de euro pentru 2024, ca parte a unui acord de securitate cu Kievul.
La o conferinţă de presă alături de Sanchez, preşedintele Zelenski a cerut Occidentului să forţeze Rusia să facă pace „prin toate mijloacele”, într-un moment în care Kievul cere să poată folosi arme occidentale pentru a ataca teritoriul rus.
Cu mai puţin de trei săptămâni înainte de summitul de pace privind Ucraina programat să aibă loc în Elveţia, Zelenski a respins o propunere a Chinei şi Braziliei de a invita Rusia, spunând că aceasta va „bloca totul”.
Vizita lui Volodimir Zelenski în Spania a fost iniţial programată pentru 17 mai, iar apoi s-a vorbit despre o posibilă vizită şi la Bruxelles.
Dar deplasarea a fost amânată din cauza noii ofensive lansate cu câteva zile mai devreme de armata rusă în nord-estul Ucrainei.
Vizita survine în timp ce armata ucraineană continuă să sufere pe teren, la doi ani şi trei luni de la invazia lansată de Moscova.
Sursa: Newsinn